Despre mine
Varianta scurtă:
- Sunt un freelancer activ în fotografie, jurnalism şi PR
- Absolvent de Politehnică, căsătorit, un fiu de 18 ani care este pasionat de programare
- Cochetez cu fotografia din anii de liceu, pe vremea clasicului Smena 8, când developam fotografiile în propria mea cameră obscură
- Acest fotoblog nu reprezintă un portofoliu ci prezintă fotografii din viaţa de zi cu zi, relevând în mod special Condiţia Umană, Creaţia şi, indirect, pe Creator
- Sunt fan Nikon şi folosesc aproape exclusiv produsele acestei firme
- Sunt disponibil pentru colaborări serioase, atât ca freelancer cât şi ca voluntar. Mai multe detalii în pagina “Colaborare”
Varianta extinsă:
Îmi place să fac fotografii. A fost o etapă în viaţa mea când mi-a plăcut să citesc şi am citit enorm. Apoi a venit una în care mi-a plăcut să scriu şi aşa am ajuns să cochetez cu cuvântul scris. În ultima vreme scriu mult mai puţin. Numai când este nevoie. Cumva e o formă de protest pentru uzul din ce în ce mai impropriu al cuvintelor. În jurul meu lumea ţipă, răcneşte, bârfeşte, acuză, zbiară, critică, minte, şamd. Mă înfioară spectacolul acesta căruia i-au căzut pradă jurnalişti, politicieni, oameni de cultură, ba chiar şi oamenii Bisericii. Spre deosebire, fotografiile sunt un mod de exprimare non violent. Mă ajută să-mi regăsesc echilibrul în timp ce exist într-o lume alienată. Dacă cuvintele sunt folosite din ce în ce mai mult pentru a scoate răul în evidenţă, fotografiile pun în lumină lucruri pozitive şi te ajută să găseşti urme de Creator privind la Creaţie. Nu degeaba orice fotograf tânjeşte după o lumină bună.
Îmi place Nikon. Se zice că între Nikon şi Canon nu ar fi mare diferenţă. Este! Ştiu despre mulţi utilizatori de Canon care au trecut cu bagaje cu tot în tabăra Nikon. Desigur, după ce au vândut tot ce purta emblema rivalilor. Nu ştiu însă de vreun nikonist care să fi trădat cauza! Şi nici nu vreau să ştiu! (Asta nu înseamnă că nu există şi din aceştia!)
Ca urmare, aproape tot ce am în materie de foto este fabricat de Nikon. Ceea ce m-a atras spre acest brand este calitatea produselor oferite. Aparatele foto din gama DSLR sunt ergonomice, fiabile şi performante. În zona aparatelor profesionale la echivalent 35mm Nikon este lider autoritar pe piaţă. Cine are dubii, poate verifica aici. De exemplu, în ce priveşte comportamentul la fotografierea în lumină scăzută, topul este dominat de patru camere Nikon. Niciun concurent nu se ridică la acelaşi nivel. Este drept că în domeniul camerelor dedicate segmentului “consumer” Canon are o ofertă generoasă dar, având în vedere faptul că atunci când începi să investeşti în fotografie trebuie să abordezi un sistem, Nikon este calea care mi se pare cea mai bună de ales în perspectivă. Obiectivele Nikon sunt adevărate bijuterii. Chiar şi cele vechi fără motor AF sunt de o calitate excepţională şi, de la AI încoace, sunt compatibile cu orice DSLR de ultimă generaţie produs de Nikon. În plus există o ofertă generoasă de obiective third-party, de unde se pot selecta “sticle” interesante şi convenabile. Îniţial am fost extrem de reluctant la ideea de a cumpăra asemenea obiective, până la urmă m-am dotat cu câte un Sigma, Tamron şi Zeiss, iar de la Voigtlander am trei obiective fixe, cu focalizare mauală, de calitate excepţională. Ca să fiu corect, trebuie să menţionez că obiectivele Zeiss au sticlă de o calitate nemaiîntâlnită, ireală. Cine n-a auzit de Zeiss? Zeiss este un sinonim pentru calitate cum Xerox este pentru copiatoare. Singurul dezavantaj este că ele merg doar pe focalizare manuală, dar se merită totuşi, în ciuda preţului prohibitiv. La o calitate apropiată sunt şi cele Voigtlander iar Tokina (spun din auzite aici) se pare că ţine aproape. Totuşi mă consider un fan Nikon! I love Nikon! Tot ce e Nikon merge Zeiss, pe bune!
Iniţial mi-a plăcut mult să mă folosesc de obiective de tip “zoom” care sunt versatile şi au o ergonomie deosebită. Mai nou însă am devenit fan al obiectivelor cu focală fixă, aşa numitele “prime”, care sunt mai simple dpdv constructiv şi optic, oferind imagini de o calitate deosebită. În general aceastea sunt mai rapide, având focala maximă de 1.8 sau 1.4, ba chiar de 1.2 şi, din acest motiv sunt de nepreţuit la fotografiatul în lumină existentă în interior sau seara/noaptea. În plus, din cauza câmpului de profunzime extrem de redus, se pot obţine imagini cu efecte deosebite, cu o separaţia clara a fundalului de subiect şi cu un bokeh extrem de plăcut.
Am un rucsac National Geographic de care sunt foarte mulţumit. Nu-i nici prea mare, nici prea mic şi are suficient spaţiu să pun în el cam ce am nevoie în materie de tehnică. Are un compartiment special pentru laptop unde, când plec undeva pun micul meu Toshiba de 12″ (dacă făcea Nikon şi laptopuri nu mai luam Toshiba… 
) care mă ajută să mă simt ca la birou oriunde aş fi. Acest Toshiba are o grămadă de atuuri: este uşor, îmi fac treaba cu el deşi nu are un procesor prea puternic şi mă ţine bateria vreo patru ore! Hei, nu cumva sunt japonezi şi ăştia?
Pe lângă laptop iau cu mine camera de toate zilele, adică D5000, cameră mai uşoară, ceva mai discretă când o scoţi pe stradă, cu display mobil şi cu un mod de declanşare silenţios, pentru cazul în care nu vrei să audă toată lumea că ai tras un cadru. Aaaa… şi la ora asta este unul dintre ultimele modele lansat pe piaţă de Nikon, deci înglobează cele mai recente inovaţii ale japonezilor. Să nu înţelegeţi cumva că este şi cea mai performantă din gama Nikon… nu, aceea este D3X, dar costă nu mai puţin de vreo 10.000$ în magazinele româneşti, aşa că rămâne doar un vis. O altă cameră de vis este D3s, mai nou lansată, care oferă performanţe incredibile în materie de sensibilitate ISO la lumină scăzută.
Pe cameră am totdeauna un zoom, fie Nikkor 18-200mm f/3.5-5.6G DX VR fie Nikkor 70-300mm f/4.5-5.6G VR, în funcţie de ce nevoi estimez că voi avea în ziua respectivă. Mai îngrămădesc în rucsac un al doilea zoom superangular, pe care-l folosesc în mod special la peisaje sau ahitectură, anume Nikon AF 10-24mm f/3.5-4.5 G ED-IF AFs DX Nikkor, zoom care are nişte calităţi optice extraordinare, dar şi un obiectiv fix, ales în funcţie de teleobiectivul aflat pe cameră: la 18-200VR iau de regulă un Nikkor 50mm f/1.4G AF-S iar la 70-300VR iau un Nikkor 35mm f/1.8 AF-S DX. Cu oricare dintre aceste triplete pot acoperi cam toate situaţiile pe care le anticipez sau care se pot ivi pe neprevăzute.
Rar de tot iau şi flashul SB900 – de regulă evit să-l car după mine şi să-l folosesc, îl ţin mai mult pentru nevoi de business. Am şi un trepied micuţ, Slick, pe care îl pot agăţa de rucsac, dar nu-l iau decât în deplasări serioase, unde ştiu că voi avea nevoie de el. În rest, ţin permanent în rucsac un trepied de masă, Manfrotto, o bijuterie care mă ajută atunci când chiar am nevoie de timpi de expunere mai lungi.
Cam acestea sunt echipamentele pe care le folosesc în mod extensiv. Acasă mai am câte ceva, lucruri serioase, n-are sens să le inventariez aici, pe care le folosesc exclusiv pentru business. Sunt fie prea grele fie prea scumpe (în general şi una şi alta) ca să le duc după mine când fac poze de amorul propriu. Când am nevoie să le transport pe acestea, folosesc o geantă care are în mod nativ un sistem de role, marca Tamrac, având o denumire pretenţioasă CyberPro Rolling Photo-Computer, geantă care este foarte rigidă şi care protejează excelent echipamentul în timpul transportului. Seamănă mai degrabă cu un bagaj de mână de avion, lucru care ajută când călătoresc, fiindcă nimeni nu doreşte să atragă atenţia că are o geantă cu aparatură foarte scumpă la el!
Am spus deja că îmi place să fac fotografii, nu? Îmi place mult aşa numitul gen “street photography”. Ador să surprind instantanee interesante, situaţii unice, imagini expresive… Îmi plac fotografiile alb negru fiindcă te ajută să descoperi mai uşor intenţia fotografului şi îmi place să fotografiez oamenii. Îmi plac şi portretele executate artistic, de regulă într-un studio echipat cu tot ce trebuie, dar mai mult îmi plac acelea trase instantaneu, când surprinzi omul în mediul lui, fără să-i dai timp să-şi controleze poziţia. Atunci când oferă o imagine a ceea ce este în mod normal şi nu un clişeu prestabilit. Din cauza experienţei mele ca jurnalist, probabil că tind să acţionez mereu mai mult ca un fotoreporter şi nu ca un fotograf. O fi bine? O fi rău?
Îmi place să fac fotografii la evenimente, cum ar fi conferinţe, concerte, spectacole, simpozioane, demonstraţii, lansări de produs, etc. Este situaţia în care vezi oamenii focalizaţi asupra a ceva anume şi poţi surprinde secvenţe extrem de interesante. În plus, la aceste evenimente oamenii fac abstracţie de camera foto şi n-ai niciun stres să iei imagini. Pe stradă, uneori este riscant, niciodată nu ştii cum poate reacţiona cineva pe care vrei să-l fotografiezi.
Cam astea sunt lucrurile care îmi plac în domeniul artei fotografice. Pe acest site voi posta imagini care să reflecte cele scrise mai sus. Şi, dacă vă place vreuna dintre ele, mi-ar fi de folos dacă aţi lăsa un mic comentariu, un semn că aţi trecut pe acolo şi nu v-a lăsat indiferent.
Să avem cu toţii lumină bună!
